Apatia se prelungeste la Bursa de Valori 17 Noiembrie 2005


Starea de apatie ce caracterizeaza in ultima perioada piata Bursei de Valori s-a mentinut si ieri. Atat valoarea tranzactionata, cat si evolutiile cotatiilor si cele ale indicilor nu au avut nimic spectaculos. Operatiunile de transfer au totalizat putin peste 28 milioane RON, in timp ce indicii au avut miscari contradictorii. Astfel, din 60 de simboluri tranzactionate, pentru 21 s-au inregistrat cresteri ale cotatiilor, alte 21 de titluri nu au avut variatii de pret fata de sedinta anterioara, iar 18 au inchis pe scadere.
Indicele care reflecta tendinta preturilor celor mai lichide actiuni, BET, a crescut cu 0,74%, pana la o valoare de 6365,89 puncte, in timp ce BET-C, cel care arata evolutia cotatiilor pentru toate actiunile tranzactionate, a urcat cu numai 0,54%. BET-FI a inchis pe scadere, desi piata SIF a generat un rulaj de peste 17 milioane RON, care a reprezentat aproape 62% din totalul bursei.
Sursa: Romania Libera


Please publish modules in offcanvas position.