Casa si creditul pot baga Romania in criza


Tot mai multe institutii ne atentioneaza ca ne apropiem de crize pe piata imobiliara si pe cea financiara.
Dupa ce BNR a avertizat ca preturile locuintelor sint mult prea umflate in comparatie cu valoarea lor reala, vine rindul unei mari agentii de management al riscurilor sa sublinieze ca investitiile imobiliare trebuie facute cu mai multa prudenta.
Jerome Cazes, directorul general al companiei Coface, a spus intr-un discurs privind riscul de tara al Romaniei ca trebuie sa fim foarte atenti la zonele din economie care au crescut cel mai mult in ultimii ani.
Directorul Coface nu le-a nominalizat, dar a dat exemplul crizei imobiliare care se petrece acum in Statele Unite, subliniind insa ca acolo preturile proprietatilor scad treptat si ca americanii au un mare noroc in acest sens.
Oficialul agentiei internationale puncteaza ca este inutil sa ne mai punem intrebarea "daca" o criza va aparea, singura necunoscuta in aceasta ecuatie fiind momentul in care aceasta se va declansa. "Din experienta noastra in ceea ce priveste managementul riscului, in lumea intreaga, o astfel de criza apare cam o data la 10 ani, si mai ales atunci cind analistii incep sa excluda ca asa ceva s-ar mai putea intimpla. Criza poate aparea oriunde avem de a face cu o supraevaluare. Economia Romaniei a inceput sa accelereze din 2001, asa ca la trei ani de la aderare este foarte posibil sa avem probleme", spune Cristian Ionescu, directorul general al Coface Romania.
Anul 2009 poate parea departe, mai ales ca intram intr-un nou mediu economic in care relatiile comerciale merg altfel decit acum. Insa nu trebuie uitat ca un credit imobiliar se face de regula pe 25 de ani, deci in preajma crizei de pret prezisa de economisti cineva care ar cumpara acum un imobil ar fi practic abia la inceputul contractului de credit.
Expertii de la Coface exclud totusi un colaps al pietei financiare si al celei imobiliare, dat fiind ca vom fi conectati la piata unica din UE.
Valentin Lazea, economistul-sef al Bancii Nationale a Romaniei, a estimat recent ca preturile de pe piata imobiliara ar putea scadea chiar in pragul aderarii.
Argumentul BNR a fost acelasi. Din cauza speculei, imobilele sint acum mult supraevaluate. Piata imobiliara a dat deja primul semn de "oboseala" anul trecut, cind s-a produs un blocaj, generat pe de o parte de refuzul cumparatorilor de a-si achizitiona imobile la acele preturi, iar de cealalta parte de refuzul vinzatorilor de a renunta la sumele afisate.
"Desi preturile locuintelor au avansat mai rapid in pietele mature, in ultimii ani au fost consemnate scumpiri semnificative de locuinte in unele state emergente", noteaza Fondul Monetar International in cel mai recent Raport despre Stabilitatea Financiara Globala, considerind ca aceste majorari pot face sistemul financiar mai vulnerabil.
In Ungaria, Polonia si Cehia, preturile de pe piata imobiliara au scazut, dupa intrarea in UE, lucru care e posibil sa se repete si in Romania, o spun chiar agentii imobiliari.
Reprezentantii Camerei Imobiliare au spus in mai multe rinduri ca se asteapta la scaderi de preturi tot peste 3 ani si ca acestea vor fi substantiale in cazul locuintelor vechi.
Jerome Cazes, directorul general al companiei Coface, a mai estimat in viitorul apropiat o criza a creditului.
El a spus ca este imposibil ca o economie sa creasca incontinuu in ritmul in care o face acum cea romaneasca, asa ca la un moment dat va exista o perioada de respiro, iar atunci vor intra in criza elementele care au crescut cel mai rapid, unul dintre ele fiind creditul. Temerile companiei de management al riscului sint confirmate de asemenea de Fondul Monetar International. Romania este vulnerabila in fata riscurilor asociate cresterii semnificative a creditelor atrase de sectorul privat, apreciaza FMI. "Riscurile pot fi accentuate de aparitia unei cresteri a dobinzilor peste estimari, ceea ce ar duce la aparitia unor probleme de rambursare si refinantare a datoriilor", arata FMI in cel mai recent Raport despre Stabilitatea Financiara Globala. Cresterea creditelor cu 1% din PIB determina avansul deficitului comercial cu 0,7% din PIB, iar Romania are deja o mare problema cu deficitul balantei comerciale. Acest indicator reprezinta cea mai mare parte din deficitul de cont curent al Romaniei. FMI si BNR spun ca principalul factor nociv il reprezinta creditele in valuta, care la sfirsitul anului 2005 erau de aproximativ 44% din volumul total al creditului acordat gospodariilor. FMI considera aceasta pondere prea ridicata pentru Romania. Acest ultim semnal tras de Fond va reprezenta cel mai probabil un nou argument al BNR pentru o alta inasprire a conditiilor de creditare in valuta.
Sursa: Cotidianul


Please publish modules in offcanvas position.