Cele 13 mituri de la locul de munca


Ai nevoie de un master ca sa ajungi bogat? Schimbatul des al slujbelor te face sa pari mai experimentat? Cand raspunzi "Da" la aceste intrebari, ai intrat in capcana miturilor care circula in interiorul companiilor. "Forbes" a scos la inventar cele mai comune 13 mituri care circula de capul lor, din birou in birou.
1. Fiul sau fiica proprietarului companiei este un director general prost. Membrii familiei inteleg mai bine industria si compania, sint de parere cei de la "Forbes", care dau ca exemplu "The Washington Post". In Romania, stereotipul functioneaza insa destul de bine, crede psihologul Petru Ilut: "Exista firme in care unui frate i se dau 500 de dolari numai sa nu incurce afacerea".
2. Poti sa-ti schimbi oricind slujba. Cind te muti dintr-un departament de vinzari de la o companie de sanatate la o banca e in regula, nu insa si cind vrei sa practici avocatura de la 35 de ani. Poti sa o faci si la noi, este de parere George Butunoiu, Managing Director in cadrul companiei de resurse umane Butunoiu LTD, doar ca este destul de greu sa convingi la noul job. "In Romania, businessurile evolueaza mai rapid, apar si mor mai repede", spune acesta.
3. Ai nevoie de un master ca sa te imbogatesti. Numai 16% dintre cei aflati in "Top 400 Forbes" al celor mai bogati americani au un MBA. "Te ajuta indirect, facindu-te sa crezi ca esti mai bun si influentindu-i pe cei din jur", crede si Butunoiu, care este de parere ca cei cu astfel de diplome functioneaza precum o casta, ajutindu-se adesea intre ei.
4. Iti vei iubi slujba. Pe naiba, aproape ca spune Petru Ilut: "Tendinta omului este de a sta cit mai putin la serviciu, desi azi firmele incearca sa faca sederea la birou cit mai placuta". Consilierii in cariera sint de acord ca o balanta buna intre job si familie este cheia succesului, trimbiteaza "Forbes". 5. Seful te vrea neconventional. Sa te intelegi cu colegii si cu sefii este mult mai important, considera "vinatorii de mituri". "Pentru businessurile antreprenoriale functioneaza, nu insa si pentru corporatii", adauga Butunoiu. 6. Jobul iti va fi luat de un chinez. In Romania, riscul este mai mic, crede Butunoiu: "Problema e a angajatorilor care nu gasesc mina de lucru, nicidecum a angajatilor". "Numai 13% din cele 33 de milioane de tineri profesionisti din tarile cu forta de munca ieftina au diplome universitare competitive", argumenteaza si institutul McKinsey Global. 7. Munca la domiciliu este la fel de productiva. Sint mai putin vizibili decit cei din birouri, mai putin motivati si, astfel, sariti din schema cind vine vorba despre promotii, mariri salariale sau proiecte speciale. 8. Nimeni nu angajeaza un ins cu doctorat in altceva decit in stiinte. "Din ce in ce mai multi angajatori se uita dupa psihologi, sociologi sau filologi cu diplome sclipitoare", corecteaza parerea majoritara Ilut. Think Tank-urile, agentiile non-profit, dar si cele guvernamentale alearga mai nou dupa absolventi de doctorat, fie ei in istorie sau in stiinte sociale. 9.
Concedierea relanseaza cariera. Nu si atunci cind lucrezi intr-un sector public, amendeaza "Forbes", care mai spune ca e greu de recuperat, mai ales cind in joc e o pozitie de Senior Manager. 10. Relatiile amoroase din firma te doboara. Jumatate dintre angajatii americani si-au incercat norocul la birou si 42% dintre relatii au dus la casatorie, noteaza "Forbes". "In Romania, multinationalele au politici de potera fata de astfel de relatii", spune Butunoiu. 11. Companiile pun in balanta viata profesionala si cea personala. Romanii uita repede beneficiile, chiar si cele costisitoare, precum trainingurile, uitindu-se mai mereu la salariu, constata Butunoiu. 12. Schimbatul de joburi te face sa pari experimentat. Daca faci asta atit timp cit ai pina-n 30 de ani e in regula. "Exista tendinta de a judeca negativ schimbarile dese, insa in anumite domenii poti trece drept un descurcaret", confirma Ilut. 13. Directorii executivi sint fosti directori financiari. Nu musai, apreciaza Butunoiu: "Multi ajung in aceste pozitii dupa ce anterior au lucrat in vinzari". Marketingul, juridicul sau strategic planning-ul sint si ele rampe de lansare, dupa parerea celor de la "Forbes".
Sursa: Cotidianul


Please publish modules in offcanvas position.