Legislatia UE obliga patronii romani sa plateasca dublu pentru orele suplimentare si sa-i informeze pe angajati cu privire la situatia economica a firmei.
Codul Muncii, actualizat si adaptat prin legi si ordonante la legislatia UE din domeniu, ofera o serie de drepturi si obligatii, atat angajatilor, cat si angajatorilor.
Potrivit art. 109 din Codul Muncii, durata normala a timpului de munca pentru salariatii angajati cu norma intreaga este de 8 ore pe zi si de 40 de ore pe saptamana. In cazul tinerilor in varsta de pana la 18 ani, durata timpului de munca este de 6 ore pe zi si de 30 de ore pe saptamana. Repartizarea timpului de munca in cadrul saptamanii este, de regula, uniforma, de 8 ore pe zi, timp de 5 zile, cu doua zile de repaus. Totusi, sunt frecvente cazurile in care patronii cer angajatilor sa ramana peste program. Codul Muncii are in vedere si astfel de situatii, dar prevede ca durata maxima legala a timpului de munca nu poate depasi 48 de ore pe saptamana, inclusiv orele suplimentare.
Cat priveste lucrul peste program, legislatia actuala prevede ca munca prestata in afara duratei normale a timpului de munca saptamanal, prevazuta la art. 109, este considerata munca suplimentara. E bine de stiut ca, in afara cazurilor de forta majora - lucrari urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori inlaturarea consecintelor unui accident - munca suplimentara nu poate fi efectuata fara acordul salariatului.
Patronului ii este interzis ca, in afara cazurilor de forta majora, sa oblige angajatii sa lucreze mai mult de 48 de ore pe saptamana.
Munca suplimentara se compenseaza prin ore libere, platite, in urmatoarele 30 de zile dupa efectuarea acesteia, iar salariatul beneficiaza de salariul corespunzator pentru orele prestate peste programul normal de lucru. Cum aceasta compensare nu poate fi oferita intotdeauna, Codul Muncii prevede ca, in cazul in care compensarea prin ore libere platite nu este posibila in termenul de 30 de zile, in luna urmatoare, munca suplimentara va fi platita salariatului prin adaugarea unui spor la salariu, corespunzator duratei acesteia.
Sporul pentru munca suplimentara se stabileste prin negociere, in cadrul contractului colectiv de munca sau, dupa caz, al contractului individual de munca, si nu poate fi mai mic de 75% din salariul de baza, respectiv din castigul orar al angajatului.
Desi Codul Muncii prevedea, chiar inainte de armonizarea cu legislatia UE, o serie de drepturi pentru salariati, acestea nu erau luate intotdeauna in seama de angajatori. Patronii trebuie sa aiba in vedere ca, macar de la 1 ianuarie 2007, salariatii vor
avea dreptul la:
- salarizare pentru munca depusa;
- repaus zilnic si saptamanal;
- concediu de odihna anual;
- egalitate de sanse si de tratament;
- demnitate in munca;
- securitate si sanatate in munca;
- acces la formarea profesionala;
- informare si consultare;
- negociere colectiva si individuala;
- protectie in caz de concediere.
In plus, salariatii au dreptul sa participe la actiuni colective, sa ia parte la determinarea si ameliorarea conditiilor de munca si a mediului de munca si sa constituie sau sa adere la un sindicat.
Pe de alta parte, si patronii au o serie de drepturi, dar si de obligatii, printre care:
- sa acorde salariatilor toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de munca;
aplicabil si din contractele individuale de munca;
- sa comunice periodic salariatilor situatia economica si financiara a unitatii, cu exceptia
informatiilor sensibile sau secrete, care, prin divulgare, sunt de natura sa prejudicieze activitatea unitatii;
- sa plateasca toate contributiile si impozitele aflate in sarcina sa, precum si sa retina si sa vireze
contributiile si impozitele datorate de salariati, in conditiile legii;
- sa se consulte cu sindicatul sau, dupa caz, cu reprezentantii salariatilor in privinta deciziilor care ar putea sa afecteze substantial drepturile si interesele angajatilor;
- sa asigure permanent conditiile tehnice si organizatorice avute in vedere la elaborarea
normelor de munca si conditiile corespunzatoare de munca.
