Gradul de ocupare a fortei de munca in tarile UE a fost in 2005 de 63,8%


Numarul persoanelor care au avut o slujba in tarile membre ale Uniunii Europene a reprezentat la finele anului trecut 63,8% din totalul populatiei, informeaza Comisia Europeana.
In raportul Comisiei Europene privind gradul de ocupare a fortei de munca se precizeaza ca peste 197 milioane de persoane, cu varste cuprinse intre 15 ani si 64 de ani, au avut un loc de munca sau au desfasurat o activitate de afaceri in tarile membre ale Uniunii Europene.
Comparativ cu anii trecut rata totala de ocupare a fortei de munca a inregistrat o crestere usoara.
In cazul persoanelor cu o varsta mai inaintata, rata de ocupare a fortei de munca a inregistrat o majorare semnificativa comparativ cu datele din 2000, cand dintre cei cuprinsi in segmentul de varsta 55-64 de ani, aveau un loc de munca numai 36,6%. In anul 2005, dintre cei aflati in acest segment de varsta, aveau un loc de munca 42,5%. Gradul de ocupare a fortei de munca in statele membre UE variaza, de la tara la tara.
Anul trecut, in Danemarca aproape 76% din totalul populatiei cu varste cuprinse intre 15 si 64 de ani aveau un loc de munca, in timp ce in Olanda rata de ocupare a fortei de munca inregistra 73,2%, iar in Suedia 72,5% din populatia apta de munca avea o slujba.
La polul opus se afla tari ca Polonia, Ungaria sau Italia, unde rata de ocupare a fortei de munca este de 52,8%, 56,9% si respectiv 57,6% din populatie.
In privinta locurilor temporare de munca, numarul mediu al persoanelor cu varsta de peste 15 ani care au avut o astfel de slujba pe teritoriul unui stat al Uniunii Europene a fost anul trecut de 14,5%.
Numarul celor care au ocupat temporar un loc de munca in anul 2005 variaza de la 2,7% in Estonia, la 3,7% in Irlanda si, respectiv 4,5% in Malta, la 33,3% in Spania, 25,7% in Polonia si 19,5% in Portugalia.
In plus, acest studiu prezinta si faptul ca peste 18,3% dintre persoanele apte de munca nu au avut niciodata o slujba. Datele variaza de la 8,9% si 9,2% in Finlanda, respectiv Germania, la 37,3%, in Grecia si 33,6%, in Italia. Cu privire la rata somajului pe termen lung, 4,1% din totalul populatiei active a Europei nu a avut un loc de munca, cel putin pentru o perioada de un an de zile.
Sursa: Banii Nostri


Please publish modules in offcanvas position.