Gazele si curentul scot sindicatele in strada


Sindicalistii ""Cartel Alfa"" picheteaza prefecturile din toata tara, intre 20 si 22 martie, iar pe 22 martie si sediul Guvernului, cerand masuri compensatorii atat pentru populatie, cat si pentru marii consumatori de energie electrica si gaz metan, in conditiile cresterii ""alarmante"" a acestor preturi. Romulus Nita, vicepresedintele confederatiei ""Cartel Alfa"", a declarat ieri ca aceste manifestari au ca scop atentionarea Executivului asupra ritmului in care cresc preturile la energie si gaz fata de nivelul veniturilor populatie. Reprezentantul sindicalistilor a precizat ca aceasta crestere nu e cauzata de un calcul economic, ci de un program convenit de Guvern cu Fondul Monetar International.
Nita considera ca problemele legate de cresterea preturilor la utilitati trebuie sa fie discutate cu partenerii sociali si sa fie identificate masuri compensatorii la nivel national, pentru populatie si marii consumatori de energie electrica si gaz metan. Guvernul, a afirmat liderul sindical, i-a instiintat ca, in 28 martie, o delegatie confederala se va intalni cu ministrii de resort, una din problemele care vor fi dezbatute urmand sa fie cresterea preturilor la utilitati si gasirea de solutii pentru populatie si marii consumatori.
La randul lor, petrochimistii au pichetat, saptamana trecuta, prefecturile din sase judete, cerand stoparea cresterii pretului la gaz metan, scumpire care - potrivit liderilor sindicali din domeniu - pune in pericol locurile de munca a peste 40.000 de lucratori din industria chimica si petrochimica.
Articol din: Social | Sursa: Ziua


Please publish modules in offcanvas position.