Salariile functionarilor care gestioneaza fondurile UE vor fi majorate cu 75%


Salariile de baza ale personalului de specialitate din structurile care gestioneaza fondurile comunitare acordate Romaniei prin programul SAPARD vor fi majorate cu 75% fata de celelalte venituri prevazute de lege, a decis guvernul printr-o ordonanta de urgenta aprobata in sedinta de la sfarsitul saptamanii trecute. De asemenea, actul normativ extinde categoriile de personal care beneficiaza de stimulente financiare pentru gestionarea fondurilor alocate Romaniei de Uniunea Europeana. In baza Hotararii Guvernului nr. 170/2005, salariile de baza ale personalului de specialitate mentionat sunt majorate cu 75% fata de cele prevazute de lege, potrivit bugetului aprobat al fiecarei institutii publice. Prevederea nu se aplica in cazul ministrilor, secretarilor de stat, personalul ui de la cabinetele demnitarilor, consilierilor de integrare sau persoanelor cu functii asimilate demnitarilor. Potrivit Legii 490/2004, personalul de specialitate din cadrul structurilor care au ca obiect de activitate gestionarea asistentei financiare comunitare, acordate Romaniei prin instrumentele de preaderare PHARE si ISPA, prin fondurile FEOGA si prin fondurile structurale si de coeziune, poate beneficia de salarii de baza majorate cu minimum 50% fata de cele prevazute de lege, dar nu mai mult de 100%. Nivelul sporului salarial a fost stabilit prin Hotararea de Guvern nr. 170/2005.
(Curentul)


Please publish modules in offcanvas position.